Comuna Mărăcineni, situată în județul Argeș, la confluența Râului Doamnei cu Râul Argeș, are în componență două sate: Mărăcineni și Argeșelu. Prima atestare a localității datează încă din 1481. În prezent, comuna are o populație de aproximativ 5200 de locuitori, o suprafață totală de 21,55 km și face parte din Zona Metropolitană Pitești.
Localitatea se învecinează cu Municipiul Pitești, oraș reședință de județ, orașul Mioveni recunoscut prin existența Platformei Industriale Dacia-Renault și cu orașul Ștefănești, unde se află amplasată Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație. Datorită amplasării sale, a elementelor de infrastructură și nu în ultimul rând a peisajelor, comuna Mărăcineni asigură locuitorilor condiții de viață deosebite și oferă potențialilor investitori numeroase puncte de atracție pentru deschiderea unei investiții în zonă.